Insigna este o piesă ovală, realizată probabil din metal patinat, cu un contrast puternic între bordura deschisă la culoare și câmpul central brun-bronzat, în relief. Pe margine apare inscripția „SOCIETATEA DE VÂNĂTOARE ‘ILFOVUL’”, iar în partea inferioară a scenei centrale se distinge „FONDATĂ 1924”, ceea ce indică apartenența la o societate cinegetică interbelică.

Compoziția centrală este foarte sugestivă: un vânător înarmat, redat din profil, este însoțit de un câine de vânătoare, plasat jos, în fața lui. Întreaga scenă pare amplasată într-un mediu acvatic, cu vegetație înaltă, probabil stuf, iar în partea superioară se văd păsări în zbor. Această combinație — vânătorul, câinele, stuful și păsările — trimite clar la vânătoarea la specii de pasaj.

Relația dintre vânător și câine este esențială în mesajul vizual al insignei. Câinele nu este un simplu element decorativ, ci apare ca partener funcțional al vânătorului: identifică, urmărește sau recuperează vânatul. Această relație aproape simbiotică sugerează o practică cinegetică în care succesul vânătorii depinde de colaborarea dintre om și animal, mai ales în zone acvatice, unde recuperarea păsărilor doborâte din apă sau din stufăriș este dificilă fără câine.

Mediul acvatic sugerat de stuf și de păsările în zbor indică o preferință a membrilor societății pentru vânatul de pasaj, în special păsări migratoare asociate zonelor umede: rațe, gâște, lișițe, becaține sau alte specii de baltă. Prezența păsărilor deasupra scenei întărește această interpretare, sugerând nu doar vânătoarea locală, ci și momentele sezoniere ale migrației, când astfel de specii traversau lacurile, bălțile și luncile din jurul Ilfovului.

Inscripția „Ilfovul” este importantă și din punct de vedere geografic. Zona Ilfovului, în special în jurul Bucureștiului și al apelor, lacurilor și luncilor din apropiere, era potrivită pentru vânătoarea de păsări de apă. Astfel, insigna nu exprimă doar apartenența la o asociație, ci și o identitate cinegetică locală: membrii societății par să se definească printr-un tip de vânătoare legat de baltă, stuf, câine și pasaj.

Din punct de vedere artistic, piesa are o compoziție densă, narativă, aproape emblematică. Nu este reprezentat un trofeu static, ci o scenă de acțiune: vânătorul țintește, câinele este atent, păsările trec, iar vegetația fixează cadrul natural. Această alegere vizuală transmite ideea de tradiție, disciplină, pricepere și colaborare, valori importante pentru o societate de vânătoare.

În ansamblu, insigna poate fi descrisă ca o piesă identitară a Societății de Vânătoare „Ilfovul”, fondată în 1924, cu iconografie specifică vânătorii de păsări de baltă. Elementele ei — vânătorul, câinele, stuful, păsările de pasaj și mediul acvatic — sugerează o comunitate de membri orientată spre vânătoarea în zone umede, unde relația om-câine avea un rol practic și simbolic central.

Andrei Remescu caută pentru colecția sa insigne, documente — statute, carnete de membru, cărți de membru, chitanțe, hărți, diplome etc. — fotografii, medalii, plachete, medalioane, ștampile, drapele, premii și obiecte de artă aparținând organizațiilor de vânătoare și pescuit din România Mare, până în 1947 inclusiv: societăți, asociații, cercuri, cluburi, ligi, uniuni, reuniuni, federații etc